Tocmai te-ai mutat la o școală nouă și ești elev în clasa a 3-a. Unul dintre noii tăi colegi de clasă este un băiat pe nume Patrick. Este înalt, slab și poartă ochelari. Are un zâmbet prietenos și o voce blândă.

Patrick este autist, ceea ce înseamnă că uneori îi este greu să relaționeze cu alți copii. În timpul orelor, nu este întotdeauna atent, pentru că îi place să deseneze.


Patrick are note foarte bune la disciplinele română și engleză. Are o memorie lingvistică excelentă. Dar adesea îi întrerupe pe profesori și se plimbă în timpul orelor, distrăgându-le atenția colegilor de clasă.

Aceștia se simt deranjați și arată cu degetul spre el, ceea ce îl face pe Patrick să se simtă exclus.


Ce crezi că face de obicei în timpul pauzelor?

Chiar dacă Patrick este inteligent și bun, obiceiurile sale, cum ar fi întreruperea profesorilor sau plimbarea în timpul orelor, fac si mai dificilă integrarea lui în colectivitate. Patrick se simte exclus de către colegii săi, deși are atât de multe de oferit.Într-o zi, profesoara voastră de engleză anunță un joc lexical.

Ea împarte clasa în două echipe. Fiecare echipă trebuie să compună cât mai multe cuvinte dintr-un set de litere. Patrick iubeste jocurile lexicale, pentru că are o memorie lingvistică foarte bună.


Cum reacţionezi atunci când colegii tăi de clasă sunt răutăcioși cu Patrick?

Tu și Patrick sunteți în aceeași echipă. Coechipierii voștri nu sunt de acord cu felul în care profesoara voastră a format echipele, așa că îi cer acesteia să-l scoată pe Patrick din echipă.


Alege cum vei reacţiona