Anul școlar se încheiase. Toți copiii din cartier erau afară și se jucau. Râdeau, alergau și își spuneau povești amuzante. Un singur băiat nu se juca și anume, Cristijan.
Kristijan provenea dintr-o familie care nu avea prea mulți bani. Hainele lui erau mărime mare și vechi. Nu beneficia de jucării sau excursii distractive ca ceilalți copii. Kristijan era timid și stătea deoparte, privindu-i pe ceilalți. Într-o zi, o mamă l-a observat stând singur. Ea le-a spus copiilor: - De ce nu-l invitați și pe Kristijan să se joace cu voi? Fața lui Kristijan s-a înroșit.
Toată lumea se uita la el.
Cum crezi că s-a simțit Kristijan?
Lazar, unul dintre copii, l-a chemat pe Kristijan să li se alăture. Kristijan s-a apropiat, dar a observat că puștii se holbau la el. Unii râdeau de hainele lui. Apoi, cineva a spus: - Hai să ne jucăm ceva pe telefoane.
Toată lumea și-a scos telefoanele, dar Kristijan nu avea unul. - Unde ți-e telefonul? au întrebat ei. Kristijan și-a coborât privirea și a spus: - Nu am așa ceva. Copiii au chicotit și au șușotit. Lazar s-a simțit prost și a împărțit telefonul cu Kristijan. Kristijan s-a simțit un pic mai bine și a început să se joace.
Cum crezi că s-a simțit Kristijan apoi?
Mai târziu, copiii au decis să cumpere înghețată. Kristijan a mers cu ei la magazin. Când a venit rândul lui să comande, a băgat mâna în buzunare.
Nu avea niciun ban. Copiii au râs și au scandat: "Fără bani, fără bani!" Kristijan a simțit cum ochii i se umplu de lacrimi. A fugit, plângând.
Ce crezi că ar putea face copiii în continuare?
Ar trebui să-i ceară scuze lui
Kristijan și să încerce să fie prietenii
lui?
Ar trebui să continue să-l ignore,
pentru că este diferit de ei?